Cele 3 blocaje UNIVERSALE pe care le vei intalni pe proiectele tale

Eram intr-o sedinta de coaching intr-o ceainarie care mirosea demential. Avea lumanarele parfumate aprinse pe la ferestre si scaune sau perne pe care sa stai, la alegere. Clientul meu alesese scaunele si, pentru o secunda, mi-a parut rau, pentru ca as fi vrut sa ma intind pe jos putin. Aratau tare bine pernele alea colorate, portocalii si albastre, pufoase, mari.

Pe urma am inteles alegerea clientului meu. Nu se putea relaxa. Abia reusea sa se tina pe scaun, negasindu-si locul. Pernele ar fi fost o decizie exagerata si nu l-ar fi reprezentat deloc, in contextul ala.

Avea putin peste 40 de ani, angajat intr-o multinationala, si in urma cu cativa ani, isi facuse un plan de “exit”. Voia o afacere pe cont propriu. Fiind o pesoana destul de calculata, a decis sa nu se arunce. A strans bani de investitie si, intre timp, in paralel cu locul lui de munca, a inceput sa isi documenteze ideea de afaceri.

Au trecut anii, banii s-au strans in cont, dar decizia de demisie nu a mai venit.

A ras cand mi-a zis:

“Cartile traduse in romana le-am terminat, cred, pe toate acum vreo 2 ani. De atunci cumpar carti direct de pe amazon. Sunt abonat la cateva zeci de siteuri de profil. Citesc incontinuu si mi-e frica. Daca o sa esuez?

Simt ca e ceva ce imi scapa, ca nu stiu tot. Dar daca m-ai pune sa iti scriu o carte despre asta, o fac, pentru ca sunt toba de informatii. Am verificat ieri folderul in care strang materiale de research, are 114 giga.”

“Lasa-ma sa inteleg: ai banii de investitie?” – l-am intrebat.

“Da, am mai multi decat imi trebuie. Am tot strans.”

Am incercat sa il incurajez:

“Super! Esti cu un pas inaintea a 90% dintre cei care vor sa faca ce vrei tu.” – i-am spus.

“Problema nu este asta. Nu stiu ce astept, dar nu ma pot misca efectiv. Daca o dau in bara? Gandul asta ma ingrozeste. Ma gandesc ca nu sunt bun, in realitate, la nimic altceva decat la ce fac acum, ca angajat. Si am sentimentul ca fac o greseala imensa plecand. Dar in acelasi timp ma judec si vreau sa plec mai mult ca oricand, pentru ca nu imi mai place ce fac.”

Nu o sa povestesc ce s-a intamplat mai departe, pentru ca am vrut doar sa iti dau o mostra despre cum arata un om “blocat”.

Acum vine punctul culminant:

Cum ar fi daca ti-as spune ca exista
trei mari blocaje pe care le intampina o persoana
in drumul catre obiectivul lui?

Si ca exista un set de masuri, actiuni si comportamente care te pot salva de ele.
La naiba, doar faptul ca stii ca exista aceste blocaje deja te pune la adapost de ele.

Dar hai sa o luam incetul cu incetul.

Cele trei mari blocaje

Blocajele despre care vorbesc au legatura foarte mare cu etapa in care te afli “in calatoria” ta catre dragon (obiectiv). Fiecare carte, fiecare film, fiecare joc care creeaza dependenta are trei parti:

* Partea de inceput – care acopera cam un sfert din toata “povestea” (25%)
* Partea de mijloc – cea mai consistenta, acopera cam jumatate, cateodata si mai mult (50%)
* Partea de final – care este similara, cantitativ, partii de inceput (25%)

Facem paralela cu proiectele noastre, unde exista, la fel, o parte de inceput, una de mijloc si una de final, cand inchizi proiectul.

Fiecare etapa ascunde in ea un blocaj universal, care face parte din ADN-ul nostru. Este improbabil sa nu il simti, cu toate astea unele persoane reusesc sa il depaseasca, altele raman blocaje o viata intreaga.

Cele trei mari blocaje, universale, sunt:

* La inceput: teama de esec (orice proiect necesita o energie mai mare la inceput ca sa se puna in miscare si asta implica anxietate mai mare)

* La mijloc, cand deja esti in miscare, in timp ce faci: blocajul de repetitie(sau incapacitatea de actiona regulat, zilnic, pe proiectul tau, fara sa ai o perceptie exacerbata de rutina; este incapacitatea de a implementa obiceiuri)

* La final: teama de succes (cand stresul creste foarte mult si exista o tendinta exacerbata de a claca – exista si o vorba aici “sa te ineci ca tiganul la mal”; cand mai ai un pas si termini, si cu toatea astea decizi sa renunti, intorci spatele si pleci, de multe ori sub privirile socate ale celor din jurul tau)

Fiecare blocaj are propriile nuante psihologice si propriile metode prin care sa treci mai departe. Personal am experiente groaznice pe fiecare dintre cele trei, cu proiecte neincepute niciodata din teama sau, daca le-am inceput, din incapacitatea mea de a ramane conectat la obiectiv si de a fi minim de disciplinat, dar si cand mi-am bagat picioarele chiar inainte de a linia de finis.

De asemenea, am lucrat cu clienti blocati pe fiecare dintre cele trei etape, astfel incat le cunosc in detaliu.

Daca o sa combini cele trei blocaje cu cei trei mari dusman, o sa vezi un univers terifiant pentru cel care le traieste. Dar tin sa atrag atentia asupra unui amanunt care este esential: toate cele trei blocaje sunt interne! Daca nu ai resurse exterioare (bani, cunostinte, acreditari, parafe, oameni sau mai stiu eu ce) – toate devin parte din calatorie.

Daca nu ai bani, nu este un blocaj, ci este o resursa lipsa. Deci un obiectiv de atins in proiectul tau.

Este mult mai usor sa lucrez, ca si coach, cu o persoana care nu are bani sa porneasca o afacere, de exemplu, decat cu o persoana terifiata de esec, indiferent daca are banii de investitie sau nu in cont.

Un alt amanunt important este ca fiecare blocaj are nevoie de un rol aparte ca sa poti iesi de acolo:

* la inceput – razboinic (“just do it” “let it go”)
* la mijloc – profesionist (“sunt prezent zi de zi, la datorie”)
* la final – martir (“fac orice este nevoie ca sa termin proiectul”)

Blocajul de inceput

Cand esti la inceputul unui proiect, lupta interioara se da intre ratiune, nevoia de control, nevoia de a sti ca vei reusi la final… si identitatea omului de actiune. Lupta se da intre fricile tale si actiunile propriu zise, care te imping de la spate.

Exista si o gluma pe tema asta: “Daca lansarea unui model de masina ar depinde doar de ingineri, nu ar iesi niciodata de pe linia de asamblare”. In perioada de inceput, cu cat esti mai perfectionist, cu atat mai greu iti va fi si cu atat mai mult vei resimti acest blocaj.

Cea mai mare energie pe care o depune un om se afla in aceasta periada, cand pune tot mecanismul in miscare. Un avion ca sa zboare, cea mai mare energie o consuma la decolare. Un tren, ca sa il misti, atunci e nevoie de cel mai mare efort. Sa pleci de pe loc e consumul major de resurse. Iar scopul este sa ajungi la “momentum”, la acea energie cinetica ce te tine pe cale.

Ca sa poti sa inaintezi, sa treci peste acest blocaj, trebuie sa intelegi ca nu controlezi “rezultatul” in niciun fel, ci doar actiunile care, teoretic, te duc la rezultatul respectiv. Nu exista proiect care sa “garanteze” succesul, pentru ca esecul face parte din curba de invatare.

Atata timp cat nu esti dispus sa esuezi, nu esti dispus nici sa “pornesti”.

Lupta psihica pe care o duci in etapa asta este teribila. Este similara omului care sta pe un mal si paraseste uscatul, intra in apa, ca sa ajunga pe celalalt mal. Nu poti ajunge pe celalalt mal daca nu iti misti fundul de pe malul pe care stai.

Aceasta nevoie de a “sti” tot ce se va intampla este cea care te saboteaza. Cu cat afli mai multe lucruri despre ceea ce urmeaza sa faci, cu atat mai mare este necunoasterea pe care o ai si cu atat mai mare devine frica.

Exista doua seturi de decizii pe care le poti lua si care te pun la adapost in aceasta etapa:

* Dieta de “documentare“ (ai voie sa citesti maxim 3 carti, autori, studii de caz – despre ceea ce vrei sa faci; dupa care actionezi in mod concret, nu doar la nivel cognitiv)
* Termen limita de “documentare” (iti pui un termen limita pana la care ai voie sa citesti, inveti, afli – tot ce trebuie despre proiectul tau, dupa care actionezi INDIFERENT CAT DE PREGATIT TE SIMTI)

In cazul meu, cand sunt la inceput de drum, imi pun un termen limita de o saptamana, de cele mai multe ori, timp in care sa documentez traseul pe care il fac. Si apoi fac pasi, indiferent cat de grei mi se par, cat de pregatit ma simt, cat de frica imi este. Pentru ca stiu ca face parte in proces si ca frica este doar o iluzie pe care o hranesc prin insasi cartile, siteurile, oamenii – pe care ii studiez, pe de o parte, si lipsa de actiune pe de alta parte.

Aici exista doua feluri de oameni – cei care nu actioneaza pentru ca simt ca frica este nenaturala si asteapta ca ea sa treaca. Si cei care actioneaza fiindu-le frica.

A doua metoda este cea mai sanatoasa abordare pe care o poti avea, pentru ca frica este NATURALA si nu va trece niciodata. Tuturor ne este frica, putini recunosc.

Singura metoda ca sa poti estompa emotiile negative este sa te misti. In momentul in care actionezi, incepi, de fapt, un dans cu propriile tale nesigurante si temeri. Iar ele te vor ajuta pe mai departe, facand echipa cu tine. Pe cand daca nu inaintezi, concentrandu-te pe frica, incercand sa o elimini, nu vei face decat sa ii dai si mai multa putere. Vei deveni paralizat cognitiv si vei cauta sa te ingropi in informatie, pacalindu-te ca in felul asta actionezi.

Blocajul de repetitie (cand actionezi)

Ca sa poti inainta, ai nevoie sa creezi “momentum”, sa te folosesti de energia cinetica pe care deja o creezi, prin actiunile pe care le faci. Dar daca nu construiesti o metoda prin care sa inaintezi zilnic, oricat de putin poti, facand pauze mari intre actiuni, vei dezvolta un sentiment groaznic, cum ca te lupti cu morile de vant.

Daca nu reusesti sa gasesti placerea in ceea ce faci, daca nu poti sa implementezi un obicei (“habit”), vei turna combustibil in emotiile tale negative.

Este ca si cum ai un avion pe care il ridici de la pamant, dar exact cand sa tragi de maneta, ca sa zbori cu adevarat, aterizezi si o iei de la capat. Efortul este colosal.

Nu o sa insist foarte mult aici, exista tone de informatie despre cum sa implementezi obiceiuri, cateva sunt descrise si in cartea mea, “Esenta Eficientei”. De asemenea, in era tehnologiei, exista foarte multe aplicatii de implementare de obiceiuri care te pot ajuta sa faci cate putin, dar zilnic.

Cea mai simpla metoda de a crea un momentum este sa iti printezi un calendar si, cu un marker rosu (ca sa iasa in evidenta pe hartie), sa tragi un x in fiecare zi in care ai actionat pe proiectul tau. Scopul este sa creezi “un lant” neintrerupt, stiind ca de fiecare data cand ratezi un “x”, este ca si cum in urmatorea zi o iei de la capat (decolezi din nou, generand o energie fabuloasa, ca sa ridici avionul in aer).

Sa implementezi un obicei este dificil doar in primele zile, dar pe masura ce trece timpul si “maresti” lantul pe calendarul tau, vei observa ca iti este din ce in ce mai usor si ca esti din ce in ce mai des in stare de flux pe proiectul tau. Asta inseamna ca ai creat un “momentum”.

Blocajul de final

Cu cat inaintezi pe proiectul tau, pe masura ce te apropii de final, o sa ai sentimentul ca este din ce in ce mai dificil. Creste presiunea asupra ta, nivelul de anxietate urca la cote alarmante, apar “urgente“ de peste tot, incep sa ti se intample lucruri.

Totul este in mintea ta, si de data asta. Devii irascibil, emotional, nu te mai recunosti, vrei sa se termine totul mai repede. Apar autosabotajele. Am avut un client, la un moment dat, care era la un pas sa semneze un contract care ii schimba viata si care implica multe zerouri, in euro. A avut grija ca exact atunci sa se certe cu sotia lui. Contractul nu a mai fost semnat niciodata, pentru ca omul era preocupat sa divorteze.

Divortul nu a aparut “natural” in cazul respectiv, a fost provocat. Pe finalul proiectelor importante, care teoretic iti vor schimba viata in bine, incep sa se “intample” lucruri, daca nu esti atent. Te imbolnavesti, te certi cu cei apropiati, ai accident auto, se intampla CEVA. Acel ceva nu vine din exterior, este frica ta de succes.

Demonii din finalul proiectelor sunt extraordinar de puternici. De-asta am si insistat ca la finalul unui proiect are loc “marea batalie”, pentru ca dragonul trimite tot ce are mai bun impotriva ta.

In cartea “A return to love”, Marianne Williamson descrie trairile cuiva care se saboteaza, chiar inainte de a trece la urmatorul nivel, de a-si schimba viata cu adevarat, de a infrange “dragonul” pe care il are in fata lui:

Cea mai mare frica a noastra nu este ca suntem inadecvati. Cea mai mare frica a noastra este ca suntem puternici peste masura. Lumina din noi, nu intunericul, ne inspaimanta.

Ne intrebam – cine sunt eu sa fiu genial, superb, talentat, fabulos? De fapt, cine esti tu sa nu fii astfel? Esti copilul lui Dumnezeu. Cand faci lucruri mici nu servesti lumea si nici pe tine. Nu este nimic spiritual in a te micsora cu totul, ca altii sa nu se simta nesiguri pe ei, cand sunt pe langa tine.

Cu totii suntem meniti sa stralucim, exact asa cum o fac copiii. Ne-am nascut ca sa fim un manifest in numele lui Dumnezeu, care traieste in interiorul nostru. Nu este doar in cativa dintre noi, aceasta stralucire este in toata lumea. Si cand ne dam voie sa stralucim, inconstient dam voie si altor oameni sa straluceasca. Pentru ca ne eliberam de fricile noastre cele mai mari si simpla noastra prezenta ii elibereaza pe ceilalti din jurul nostru.“

Marea batalie cu demonii nostri interiori, la final de proiecte, este atat de ravasitoare, incat avem nevoie sa fim concentrati 100%, echilibrati, hotarati. Dispusi sa facem “saltul”, sa trecem cu adevarat la nivelul urmator, sa fim eroi in adevaratul sens al cuvantului.

Lupta cu dragonul, in marea batalie de la final, este lupta de a ajunge la linia de final, nu doar de a te opri cu cativa metri inaintea ei. Este de a inchide proiectul. De a te elibera. De a nu fugi. De a tine linia cand tot universul tau pare sa se destrame.

De asta am spus ca la final, prin aceasta hotarare de a deveni mai bun, devii martir. Pentru ca omori o parte din tine, ca sa dai nastere alteia. Sacrifici o identitate veche, pentru una noua, mai luminoasa. Defectele tale in punctul asta se purifica si dau nastere unei rezerve incredibile de curaj, energie, iubire.

Esti “altul”.
In sfarsit esti erou.

Perioadele de final de proiect sunt cele mai grele pentru mine. Sunt atent la trairile mele interioare, sa nu calc stramb, sa nu fug din fata destinului meu, sa nu intorc spatele. Stiu, pentru ca am facut-o de atatea ori. Stiu pentru ca am vazut atatia oameni facand acelasi lucru.

Si de obicei exact la final, cand stiu ca este MAREA BATALIE cu dragonul meu, inchid absolut orice canal de comunicare cu exteriorul. Pentru ca nu vreau sa fiu distras. De multe ori, pe final de proiecte, sotia mea pleaca pentru cateva zile cu copilul la socri. Pentru ca stie ce fac. Intelege.

Lupta e teribila, dar si pentru ca stiu despre mine un lucru: poate ca pornesc greu intr-un proiect, poate ca am gauri in disciplina, pana gasesc ritmul corect ca sa inaintez, dar intotdeauna trec de linia aia de final, intr-o forma sau alta.

Sunt doar eu fata in fata cu dragonul meu,
Eu, fata in fata cu vechiul eu.

Si tot universul meu depinde de mine, in acel moment. Nu sa castig. Ci sa duc batalia aia. Sa imi invat lectia. Sa inaintez.

Sursa aici

About the Author: