În Monitorul Oficial nr. 226/2018 de ieri a fost publicat actul normativ care introduce în Codul muncii o nouă zi liberă de sărbătoare legală, respectiv Vinerea Mare, ultima zi de vineri dinaintea Paştelui. Legea nr. 64/2018 pentru completarea alin. (1) al art. 139 Codul muncii este în vigoare din 16 martie.
În expunerea de motive, iniţiatorii au susţinut că Vinerea Mare este deja zi de sărbătoare în multe alte state ale Uniunii Europene, precum Germania, Grecia, Spania, Portugalia, Suedia, Finlanda, Slovenia, Cehia, Bulgaria, Danemarca, Lituania, Estonia, Malta, Cipru, Luxemburg. În plus, se mai precizează şi faptul că la nivelul ţării noastre există “14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru care au între 16, 17 zile de sărbătoare legală.”
În baza acestei noi modificări legislative, în 2018 mai avem 12 zile libere, din care 9 cad în cursul săptămânii şi 3 în weekend-uri:
- 6 aprilie (vineri), Vinerea Mare
- 8 aprilie (duminică) şi 9 aprilie (luni), prima şi a doua zi de Paşti
- 1 mai (marţi), Ziua Muncii;
- 27 mai (duminică) şi 28 mai (luni), prima şi a doua zi de Rusalii;
- 1 iunie (vineri), Ziua Copilului;
- 15 august (miercuri), Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie (vineri), Sfântul Apostol Andrei;
- 1 decembrie (sâmbătă), Ziua Naţională a României;
- 25 decembrie (marţi) şi 26 decembrie (miercuri), prima şi a doua zi de Crăciun.
La acestea se adaugă două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
Aceste prevederi nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
Vă reamintim că acordarea zilelor libere se face de către angajator. Nerespectarea zilelor libere legale se sancţionează de către Inspecţia Muncii cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 lei!
Sursa aici